Structurarea timpului

relatiiExistă şase moduri în care poate fi făcută structurarea timpului. Acestea se clasifică în funcţie de riscul şi de intensitatea pe care le presupune schimbul de stroke (semne de confirmare, de recunoaştere).

-La baza acestei clasificări se află retragerea (izolarea), care corespunde unui minimum de risc, dar şi unui minimum de semne de recunoaştere (apreciere), din partea celorlalţi. Într-o astfel de situaţie, nu există comunicare cu celălalt, individul rămânând ancorat în propriile gânduri, prizonierul lumii sale interioare. Retragerea poate avea loc atât atunci când persoana în cauză este singură şi inactivă în propria casă, cât şi în prezenţa altor persoane cu care nu face niciun fel de schimb, cum ar fi în mijloacele de transport în comun. Riscul de a primi stroke negativ este minim, dar şi posibilitatea de a primi aprecieri pozitive este aproape zero.

– O altă manieră de structurare a timpului o reprezintă ritualurile, care presupun cel mai mic risc de interacţiune socială. Ritualurile desemnează schimburile ritualizate, previzibile, în care fiecare parte ştie ce are de spus şi cum trebuie să se comporte, şi ştie, de asemenea, la ce să se aştepte din partea celuilalt.  Un exemplu de ritual îl reprezintă salutul, care, în funcţie de fiecare cultură, îmbracă o altă formă şi are o altă durată, însă, pentru o cultură dată, va fi în totalitate previzibil pentru cel care a fost educat să-l cunoască şi să-l reproducă.

– Când se trece la acţiune, intrăm în registrul activităţilor. În cadrul activităţii, există un obiectiv de atins, iar schimburile şi energia sunt canalizate în această direcţie. Exemplul tipic pentru activităţi îl reprezintă munca, dar putem enumera, de asemenea, petrecerea timpului liber, hobbyurile, etc.  În cadrul activităţilor, intensitatea schimburilor de stroke şi predictibilitatea schimburilor verbale sunt foarte variabile.

“Jocurile” psihologice reprezintă o modalitate de structurare a timpului care nu favorizează o relaţie pozitivă sau chiar are efect negativ. Jocurile reprezintă mai degrabă o secvenţă de comunicare individuală decât socială. Ele sunt supuse unor reguli, însă acestea rămân latente. Un joc psihologic este un set de tranzacţii ulterioare, de interacţiuni umane în care există un scop social deschis, şi unul psihologic subînţeles, care duc la un deznodământ sau o recompensă previzibilă şi clar definită. Acest deznodământ constă în sentimente negative, cum ar fi furia sau depresia.

Exemplu: Vânzătorul îi spune clientului, “poate nu ar trebui să cumpăraţi această bicicletă!” Mesajul său psihologic este “haide, vreau să o cumperi!”.

 – Al şaselea şi ultimul mod de structurare a timpului este intimitatea. Jocurile psihologice au menirea de a evita intimitatea, tocmai din cauza riscurilor majore pe care aceasta le presupune, ca urmare a lipsei de reguli şi restricţii de orice fel. Sentimentele şi dorinţele autentice sunt exprimate fără cenzură. Intimitatea este o relaţie sinceră, lipsită de jocuri psihologice, de manipulare şi exploatare, în care fiecare oferă şi primeşte fără gânduri ascunse, fără prejudecăţi. Este forma de relaţie cea mai bogată. O astfel de relaţie de maximă încredere îndeplineşte nevoia persoanei de confirmare şi recunoaştere, de găsire a unui sens în viaţă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *