Psihoterapia de cuplu, necesitate sau moft?

11 iul. 2015 0 comments

couplePsihoterapia de cuplu reprezintă o şansă rară de a comunica în mod autentic şi intim. Foarte frecvent, dorinţa de a face terapie de cuplu apare în momentul în care comunicarea este blocată. Atunci când anumite subiecte devin tabu. Anumite teritorii ajung să fie foarte greu de împărţit. Adesea, pentru că ele nu sunt încă identificate sau sunt confuze. Şi totodată, fiindcă nu sunt legitime pentru emiţătorul mesajului sau pentru receptor. Comunicarea redevine posibilă graţie prezenţei şi susţinerii terapeutului. Prin prezenţa şi prin competenţa sa, terapeutul favorizează apariţia unui spaţiu, a unei distanţe între membrii cuplului, care oferă fiecăruia dintre aceştia posibilitatea de a-şi face cunoscută propria lume, de a o împărtaşi,     simţindu-se înţeles şi securizat. Psihoterapeutul, cu bunăvoinţa sa, susţine exprimarea fiecărui membru, o favorizează, o legitimează. Terapeutul stimulează repunerea în discuţie a punctelor nevralgice, închise, zăvorâte în cuplu. Cuvântul, schimburile informaţionale eliberează, relegitimează trăirile, suferinţa fiecăruia.  Apar implicit pacea interioară, liniştea, seninătatea, forţa, libertatea de a fi cel real, cu puterea şi vulnerabilitatea proprii fiecăruia dintre membrii cuplului. Se deschide drumul spre clarificări. Fiecare se descoperă pe sine şi are ocazia de a-l descoperi pe celălalt  într-o manieră nouă şi subtilă. Terapeutul reformulează, pune întrebări ţintite, propune ipoteze pentru a favoriza o mai bună înţelegere şi ascultarea activă. Un timp important este dedicat identificării nevoilor reale ale fiecăruia şi formulării acestora într-un mod eficient. Fiecare primeşte “autorizaţia” de a fi el însuşi, fapt ce duce la regăsirea autoîncrederii, a securităţii emoţionale. Acest lucru permite fiecăruia să se ocupe, cu prioritate, de propriile nevoi, încetând să-şi mobilizeze(irosească) resursele “pentru celălalt” sau împotriva lui, ori în favoarea cuplului. Apoi, se pune problema descoperirii puterii de a negocia, a creativităţii pe care aceasta o generează şi, uneori, a interesului şi a libertăţii de a accepta limitele partenerului. Este posibil să nu poţi fi de acord cu punctul de vedere sau cu dorinţa celuilalt decât dacă renunţi la propriile nevoi, la tine însuţi. Gestionarea frustrării asociate poate fi explorată în cadrul terapiei de cuplu şi poate deveni o nouă oportunitate de apropiere a partenerilor. Uneori, însă, este extrem de dureros, nedigerabil, violent… De aceea, travaliul terapeutic trebuie să vireze spre a-i învăţa pe parteneri să renunţe, în mod natural, la relaţie. Să accepte că povestea lor se apropie de final. Să înţeleagă care sunt piedicile apărute în calea fericirii lor în comun. Să pună capăt spiralei violenţei, care pare fără ieşire, ba chiar sortită dezastrului. A discuta despre separare şi nu a da bir cu fugiţii, lăsând “afacerea” neîncheiată. A recunoaşte beneficiile acestei relaţii pentru evoluţia psiho-spirituală personală, pentru cunoaşterea de sine. O şedinţă de terapie de cuplu durează o oră şi jumătate, fiind nevoie de mai multe şedinţe pentru a obţine clarificările şi schimbarea dorite. După ce aţi parcurs aceste rânduri, aţi reuşit să găsiţi un răspuns potrivit la întrebarea ” Psihoterapia de cuplu, necesitate sau moft? ” ? Cum ar fi să testaţi practic această oportunitate? Aştept o nouă provocare! Aveţi telefonul meu afişat pe site. Iubiţi-vă cu tact!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *