Ce este psihoterapia?

“Pe un om nu-l poţi învăţa totul; îl poţi ajuta doar să afle ceea ce este el cu adevărat.” Galileo Galilei psihoterapia

Cuvântul psihoterapie provine din greaca veche- psychē, însemnând spirit, suflet sau răsuflare și therapeia sau therapeuein, a vindeca sau a îngriji. Cuvântul psihoterapie a fost utilizat pentru prima dată în jurul anului 1890. Psihoterapia era definită atunci ca ameliorare a distresului sau dizabilității unei persoane de către o alta, prin folosirea unei abordări bazate pe o teorie sau o paradigmă anume. Psihoterapia este o relație interpersonală intenționată utilizată de un psihoterapeut cu formare de specialitate cu scopul de a ajuta un client sau pacient privitor la problemele sale de viață. În psihoterapie se utilizează o gamă largă de tehnici, dar indiferent de tehnicile utilizate, se consideră  că cea mai importantă este relația terapeutică – factor comun în toate orientările terapeutice. Adesea,  pihoterapia pare un demers inutil. Oamenii îşi spun, “ce, nu ne putem rezolva problemele prin citirea unei cărţi sau în urma discuţiei cu un prieten de încredere? Trebuie să ne împingă neapărat cineva de la spate ca să renunţăm la comportamentele care ne fac rău? O putem face şi singuri!” Realitatea medicală arată însă altceva. O persoană depresivă se afundă în depresie, şi chiar dacă pare incredibil, este mult mai uşor să te simţi deprimat decât să faci ceva pentru a depăşi durerea.  Este mult mai uşor să crezi că nimic din ceea ce te înconjoară nu are vreun sens, decât să înfrunţi provocările vieţii. De aceea, depresia pare iraţională, pentru că maschează alte lucruri. Toate aceste comportamente, sentimente, percepţii nu sunt alese sau stabilite conştient. Nu ne angajăm într-un comportament autodistructiv sau stupid în mod deliberat. Cheia pentru a înţelege acest comportament este inconştientă. Asfel că, doar cu ajutorul unui proces terapeutic intens putem ajunge la cauze. A lucra doar la suprafaţă, la nivel intelectual, dă rareori rezultate. Scopul psihoterapiei este acela de a obţine o viziune interioară personală, descoperirea de sine, iar acest lucru este, în general, dificil, nefiind suficiente doar câteva şedinţe de psihoterapie. Psihoterapia este un proces de extindere a conştiinţei. Cu cât suntem mai puţin conştienţi de motivele, sentimentele, gândurile, acţiunile noastre, cu atât ele capătă o putere din ce în ce mai mare asupra noastră şi ne ţin captivi în pattern-uri de comportament dezadaptative. Dumneavoastră spuneţi, “dar eu sunt conştient de ceea ce simt, fac şi gândesc”. Dacă aţi fi fost cu adevărat conştient, nu ar fi apărut simptomele. Psihoterapia este raţională şi accesibilă. Nu este nimic misterios, nedefinit sau mistic în ea, astfel încât doar câteva persoane să o poată înţelege şi altele nu. Este un proces logic pe care toată lumea îl poate înţelege şi urma. În cadrul unui proces psihoterapeutic eficient, fiecare etapă trebuie să aibă un sens pentru client. Singurul mod prin care putem înţelege ceea ce se întâmplă este să analizăm faptele. Acestea nu sunt doar externe, ci includ sentimentele, reacţiile, percepţiile. Pe parcusul şedinţelor, clientul trebuie să îşi asume un rol activ. El este cel care decide dacă interpretările psihoterapeutului sunt sau nu adevărate pentru el. Psihoterapia este un dialog. Clientul prezintă faptele, iar terapeutul îl oglindeşte, şi tot aşa. Dacă simţiţi că vă învârtiţi în jurul cozii, trebuie să-i comunicaţi asta terapeutului. Niciun terapeut nu are întotdeauna dreptate; şi poate că aşteptările dumneavoastră sunt nerealiste sau incorect orientate. Este nevoie să i le comunicaţi psihoterapeutului pe toate. Însă cuvântul final îl are clientul. Terapeutul poate spune ce se întâmplă cu clientul, ce pare să se producă, dar clientul şi numai el însuşi poate confirma aceste lucruri sau nu. Dacă nu există impact asupra clientului, psihoterapia degenerează într-o experienţă raţională, speculativă şi bazată exclusiv pe teorii asupra vieţii, pe sentimentele şi pe comportamentele clientului. Cu certitudine, terapeutul este cel care are datoria să-l înveţe pe client cum să-şi asume rolul activ. Dacă însă clientul nu înţelege cum se face acest lucru, iar ghidajul nu este clar, ar fi timpul să schimbe terapeutul. Clientul are nevoie de încredere în terapeut, dar asta nu înseamnă că se va simţi mereu confortabil. În realitate, dacă întrebările puse de psihoterapeut nu conţin şi o doză de disconfort pentru client, terapia nu progresează. Schimbarea nu vine de la sine. Ea presupune efort. Nu aşteptaţi sfaturi de la psihoterapeut. Este plină lumea de oameni “bine intenţionaţi”, care oferă sfaturi, uneori, fără să li se ceară asta. Tocmai aici apare problema şi ne vedem obligaţi să apelăm la psihoterapie, pentru că nu mai ştim să alegem din noianul de sfaturi ce se bat cap în cap. Psihoterapia este cea care vă poate ajuta să vă stabiliţi singuri priorităţile şi să căpătaţi curajul de a trece la acţiune. Un terapeut nu-i va spune niciodată clientului ceea ce trebuie să facă în privinţa căsătoriei sale, a jobului său, a propriei anxietăţi, etc.  Dacă terapeutul îl ajută să conştientizeze ce se întâmplă cu el, cu relaţiile dintre el şi ceilalţi, clientul va şti întotdeauna mai bine ce măsuri să ia pentru a produce schimbarea de care are nevoie. În unele țări ale lumii, termenii de consiliere și psihoterapie sunt sinonimi. În România însă, asociațiile profesionale de psihoterapie oferă formare profesională atât pentru psihoterapeuți, cât și pentru consilieri, viziunile asupra diferențelor dintre consiliere și psihoterapie variind în cadrul diverselor asociații profesionale: în timp ce unele consideră consilierea psihologică o treaptă inferioară psihoterapiei (consilierul ocupându-se de probleme mai simple sau de aspecte care țin de dezvoltarea personală, iar psihoterapeutul tratând inclusiv tulburări care țin de psihopatologie), altele susțin că psihoterapia și consilierea sunt două discipline diferite. Colegiul Psihologilor din România le cere asociațiilor profesionale să definească programa de formare pentru consilieri, pentru a diferenția astfel cele două sub-ramuri: psihoterapia și consilierea. Consilierea psihologică se deosebește de psihoterapie prin faptul că, în vreme ce psihoterapeutul practică intervenția psihologică sanogenă inclusiv în cazurile de tulburări psihice majore, consilierul psihologic încearcă să sprijine clientul în depășirea impasurilor inerente dezvoltării personale. Consilierul și psihoterapeutul lucrează atât individual, cât și pentru optimizarea relațiilor interpersonale (relațiile dintre copii și părinți, relațiile dintre soți, etc) și/sau autocunoaștere și dezvoltare personală. Deși diferite sub aspectul conținutului (tipul de probleme abordate), consilierea psihologică și psihoterapia sunt similare sub aspectul procesului și al mecanismelor activate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *