Ce este normalitatea?

02 iul. 2014 0 comments

anxietateCe este normalitatea? O întrebare grea. Ce înseamnă a fi “normal” sau a fi “anormal”? Ce este normalitatea psihologică reprezintă o întrebare care ne preocupă pe toţi. Ni se întâmplă uneori să ne punem problema dacă gândurile, emoţiile, sentimentele care ne traversează spiritul sunt normale. În mod frecvent, ne întrebăm “Nu sunt un pic ciudat?” Este un sentiment cu atât mai puţin confortabil cu cât ne încearcă teama de a nu fi luaţi de ceilalţi drept “bolnavi” sau chiar “nebuni”. Pentru a şti dacă suntem normali sau nu, cel mai bine ar fi să împărtăşim neliniştile noastre cu membrii anturajului. Dar cum să abordăm această problemă? Riscăm ca anturajul să se jeneze sau chiar să reacţioneze negativ. Mai mult decât atât, este destul de dificil să împărtăşim cu ceilalţi gândurile şi sentimentele noastre intime. Cum aflăm, deci, dacă este necesar să consultăm un psiholog? Pentru a putea afla răspunsul la această întrebare, trebuie să înţelegem, în primul rând, ce înseamnă normalitatea psihologică.

Definiţii: 

Definirea normalităţii psihologice nu este, însă, un demers facil. În realitate, există mai multe astfel de definiţii:

Normalitatea statistică: Aceasta cataloghează comportamentele majorităţii populaţiei drept normale, iar pe cele ale minorităţilor drept anormale. Ne dăm seama imediat că această definiţie nu rezolvă problema. Începem să ne întrebăm ce devine minoritatea într-un astfel de cadru teoretic. În funcţie de cultură şi de epocă, ea poate fi acceptată, respinsă, obligată să se conformeze majorităţii sau chiar exterminată. O altă dilemă este aceea legată de trasarea graniţei dintre majoritate şi minoritate.

 Normalitatea culturală: Aceasta consistă în a considera normale doar persoanele care corespund valorilor culturale. În antiteză, persoanele care nu corespund criteriilor culturale actuale sunt considerate anormale. În societatea occidentală, spre exemplu, se întâmplă frecvent ca, în cadrul companiilor, pe posturile cheie, să fie recrutate persoane puternice şi exigente. Culturile occidentale individualiste valorizează astfel de personalităţi, deoarece ele sunt considerate drept marcă a succesului. Aceste persoane sunt considerate, deci, normale, pentru că ele integrează valorile societăţii. În alte culturi, cu valori colectiviste, aceste persoane sunt considerate egoiste şi anormale.

Normalitatea individuală: De această dată, nu se pune problema de a compara individul cu restul societăţii, ci de a-l raporta la el însuşi. Conform acestei definiţii, un comportament este clasificat drept anormal dacă este diferit de cel manifestat în trecut de acea persoană. Este evident faptul că această definiţie nu poate fi aplicată în cazul persoanelor care au un comportament negativ de foarte multă vreme.

Normaliatea ca adaptare la mediu: Potrivit acestei definiţii, o fiinţă normală este o persoană care ajunge să acţioneze de o manieră autonomă şi adaptată în diferitele situaţii de viaţă: serviciu, viaţă amoroasă, familie, conduită, etc. O fiinţă bolnavă este acea persoană care nu se descurcă în astfel de situaţii.

Niciuna dintre aceste definiţii nu este, în totalitate, satisfăcătoare. Fiecare prezintă avantaje şi dezavantaje, astfel că, este imposibil să alegi una dintre ele, ca fiind mai utilă decât celelalte.  Aceste definiţii sunt complementare. Normalitatea nu este, deci, simplu de definit. Dar, dacă reflectăm mai bine, ajungem să ne punem întrebarea, oare chiar trebuie să corectăm ceea ce este anormal, în condiţiile în care acest lucru nu deranjează pe nimeni?  În concluzie, problema normalităţii este o falsă dezbatere. Tocmai de aceea, psihologii preferă să nu vorbească despre normalitate, ci despre “suferinţă”.

De la normalitate, la suferinţă:

Cum am văzut deja, noţiunea de normalitate este difuză, diversă şi dificil de definit. De aceea, profesioniştii care activează în domeniul psihoterapiei preferă să vorbească despre suferinţă în loc de normalitate. Din această perspectivă, dumneavoastră sunteţi singurul care poate judeca aceste lucruri. Nu este vorba despre ceea ce este “anormal” şi trebuie corectat. Este vorba despre ceea ce cauzează suferinţă propriei persoane sau celui de lângă tine.  Cuvântul “suferinţă” este privit în sens larg. Poate fi vorba despre o simplă jenă sau de un risc mare de accident sau de rănire.

Ezitaţi să consultaţi un psihoterapeut? În loc să vă întrebaţi dacă gândurile, emoţiile, sentimentele dumneavoastră sunt normale sau nu, ar fi de preferat să stabiliţi dacă ele generează suferinţă sau sunt pe cale să o facă? În cazul în care răspunsul este pozitiv, luaţi-vă inima în dinţi şi consultaţi un specialist.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *