Ce este afirmarea de sine?

05 aug. 2014 0 comments

  baletAfirmarea de sine reprezintă capacitatea persoanei de a-şi face cunoscute opiniile, valorile, emoţiile, nevoile şi limitele(graniţele). Ne putem exprima în două moduri: verbal şi prin comportament(acţiuni).

Mă afirm atunci când:

– fac gesturi prin care solicit să mi se respecte graniţele;

– particip la acţiuni de reciclare a deşeurilor(ecologiste);

– îmi exprim punctul de vedere în timpul unei discuţii cu colegii;

– spun “nu” unei propuneri venite din partea cuiva, pentru a-mi urma propriile dorinţe;

– mă simt singur şi îmi invit prietenii pentru a cina împreună etc.

Toate gesturile pe care le fac pentru a-mi respecta “blazonul” sunt gesturi ale afirmării de sine.

Afirmarea de sine „sănătoasă” şi “nesănătoasă”

1. Ce este sănătos? Ce este nesănătos?

       Alegerea care se impune aici, între sănătos şi nesănătos, nu este ceva pur subiectiv, ci are la bază lucruri observabile de către fiecare dintre noi. În fapt, criteriul cu ajutorul căruia clasificăm un comportament drept sănătos sau nesănătos îl constituie chiar rezultatul acestui comportament. Atunci când mă afirm sănătos, beneficiez de o stare psihologică bună şi mă dezvolt. Acest lucru se reflectă şi în relaţiile pe care le construiesc. În schimb, atunci când nu mă afirm sau o fac într-un mod lipsit de respect, sănătatea mea psihologică are de suferit, lucru vizibil şi în relaţiile în care sunt implicat.

2. Afirmarea de sine sănătoasă este bazată pe respect!

     Observăm că oamenii care se afirmă respectându-se atât pe sine, cât şi pe cei din jur se bucură de confort psihologic şi de relaţii sănătoase, în comparaţie cu cei care nu se afirmă sau o fac în detrimentul celorlalţi. “Libertatea mea se opreşte acolo unde începe libertatea celorlalţi!”

3. Afirmarea de sine pasivă – o lipsă de auto-respect!

    Afirmarea de sine pasivă se traduce prin respectarea celuilalt în detrimentul său şi al propriilor sale nevoi. O astfel de situaţie poate fi constatată la locul de muncă, atunci când o persoană, care doreşte să fie pe placul şefilor şi al colegilor, renunţă la pauze şi rămâne peste program, chiar şi atunci când are deja ceva personal programat. Adesea, o astfel de persoană vine la serviciu cu gândul de a refuza preluarea anumitor sarcini, dar sfârşeşte întotdeauna prin a spune “da”, în momentul în care este solicitată. Imediat, însă, acest comportament îi provoacă decepţii şi furie la adresa propriei persoane, pentru faptul că nu se respectă pe sine. Un alt mod de afirmare de sine pasivă îl reprezintă ascunderea în spatele celorlalţi. Ne putem ascunde în spatele unei persoane, al unui grup, al unui profesionist sau chiar în spatele unui articol citit într-o revistă electronică.

“Psihologul meu spune că este foarte important să discutăm amândoi despre conflictul nostru.”

“Noi, femeile, acordăm foarte mare importanţă emoţiilor.”

“În revista Psihologia Azi, se spune că trebuie să ne afirmăm sănătos .”

Evident, cu cât pasivitatea mea în afirmarea de sine creşte, cu atât sănătatea mea psihologică va avea de suferit. Vitalitatea şi stima de sine scad în mod dramatic. Acest lucru începe să se reflecte şi în relaţiile mele, pentru că vitalitatea şi sănătatea unei relaţii depind de vitalitatea şi de sănătatea fiecăruia dintre membrii acesteia. O relaţie în care unul dintre parteneri nu ştie să se afirme se stinge, de cele mai multe ori, fără prea mult zgomot. Clienţii care vin în consiliere psihologică se plâng, adesea, de faptul că relaţia cu partenerul s-a stins şi că nu înţeleg cum s-a putut întâmpla acest lucru, în condiţiile în care cei doi nu s-au şicanat niciodată. Însă, este foarte important de ştiut că dezacordurile apărute în cadrul unei relaţii sunt ceva absolut normal, pentru că membrii acesteia sunt două persoane diferite, cu nevoi şi limite proprii. O relaţie în care dezacordurile lipsesc reprezintă un semn clar al faptului că unul dintre parteneri îşi neagă propriile nevoi în beneficiul celuilalt.

4. Afirmarea de sine devalorizantă – o lipsă de respect pentru celălalt!

Afirmarea de sine trebuie să respecte nişte limite, pentru a rămâne sănătoasă. Trebuie să-l respectăm pe celălalt. Asta nu înseamnă, însă, că trebuie să ne supunem celuilalt sau să fim de acord cu el. Eu pot să respect punctul de vedere al cuiva fără să fiu de acord cu el. Într-un astfel de caz, eu nu fac decât să-mi afirm punctul de vedere, fără a-l devaloriza pe al celuilalt. Devalorizarea poate viza un comportament, o reacţie emoţională, o nevoie, o limită sau o opinie a celuilalt. Ea poate viza, de asemenea, persoana în ansamblul ei. Toate formele de expresie, care poartă cu sine o evaluare negativă a valorii celuilalt, în ansamblu sau în parte, sunt devalorizante. Ceea ce este valabil în ochii cuiva depinde de sistemul său propriu de valori. Deoarece acesta variază de la o persoană la alta, lucrurile pe care le valorizăm diferă pentru fiecare dintre noi. Este bine să reţinem că, atunci când avem un impas în relaţia cu celălalt, nu trebuie să-l înfierăm pe el sau comportamentul său, ci să-i facem cunoscut felul în care ne simţim noi din cauza acelui comportament. Adică, în loc să spunem “Eşti un insensibil!(sau chiar mai rău)”, este de preferat să afirmăm “Când tu faci asta, eu mă simt…(spun cum mă face să mă simt)”. În acest mod, celălalt are şansa să empatizeze cu tine, să se pună în pielea ta, iar pe viitor, să fie mai prudent atunci când este tentat să perpetueze comportamentul negativ. Altfel, se simte agresat şi, logic, începe să se apere, considerând că el este victima şi nu agresorul. S-ar putea să nu meargă din prima, dar, ştiţi cum se spune, timpul le rezolvă pe toate, aşa că merită să aveţi răbdare. Schimbările importante au nevoie de timp pentru a se produce.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *